Nunta la români – între simbol și kitsch

E sâmbătă. Ora 13.25. Pe bulevard se aud claxoane. Unul, două, nouă, asemenea unei disonanțe complet imperfecte. Deschid fereastra și văd la semafor alaiul. Prima în coloană stă cocoțată păpușa cu ochii din plastic, prinsă pe capota mașinii cu bucăți uriașe din tul roz. Mânerele de la portieră nu se mai văd de baloane și panglici din plastic multicolor. Claxoanele intră într-un soi de sincron pe care-l identific ca fiind un ritm de manea. La colțul blocului, un bărbat beat încearcă un dans din glezne și niște bătăi din palme, dar acestea se ratează una pe cealaltă de ca și cum nu ar fi aparținut aceluiași purtător. Se face verde. Observ între timp convoiul mult prelungit. Mașini de toate mărcile, toate mărimile și culorile. De partea cealaltă a drumului, o cameră de filmat urcă și coboară mișcată manual de o macara specială. După trecerea întregului convoi, câțiva puradei aleargă pe marginea trotuarului să strângă ceva mărunțiș.

 

Apoi s-a lăsat liniștea…

(Va urma)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *