Povestea mâinilor care șlefuiesc timpul

”Oricine își poate dori să facă ceva. Puțini reușesc să se țină, să nu renunțe, să persevereze continuu”, ne sfătuiește Adrian Rotariu, meșter ceasornicar

 

Începuturile i-au fost firești, după cum chiar el își amintește. În vremurile regimului comunist, să ai o meserie nu era o opțiune. Momentul de sclipire a fost atunci când a decis să-și încline priceperea către un segment nișat, ceasurile, pasiune prin ale cărei mistere și fascinație a crescut, tatăl său fiind un veritabil colecționar.

A urmat cursurile Școlii de ceasornicar la Arad și s-a perfecționat lucrând la Cooperativa ieșeană ”Prestațiunea”. Mentor i-a fost Gelu Coman, ceasornicar în atelierul căruia, în anii uceniciei, a învățat să meșterească cu migală și atenție.

”Îmi amintesc că era un atelier în care primeam ceasuri aflate în garanție, noi, în care nu se mai umblase până să le primim pentu reparații. Trebuia să le facem să funcționeze perfect. N-aveai voie să zgârii capacul, să lași urme. E o meserie în care ai nevoie de o atenție la detalii sporită”, povesteșe Adrian Rotariu.

Îmediat după Revoluție, Cooperativa nu a mai avut cum să își țină angajații. A fost, poate, pentru mulți dintre colegi, un moment de cumpănă. Adrian Rotariu a ales să continue și să-și croiască un drum în atreprenoriat prin deschiderea unui atelier, transformat mai târziu într-o afacere de familie. Începutul a fost greu. Luase câteva scule vechi și mese de lucru de la Cooperativă și voia să-și demonstreze că a fi ceasornicar înseamnă mai mult decât un bătrânel la o măsuță dintr-un colț. Nu exista informația, iar aprovizionarea se făcea cu mare dificultate. De-abia în momentul în care a avut acces la internet a realizat cât de multe se știau despre ceasornicărie. De atunci au trecut peste două decenii, iar astăzi, domnul Rotariu, e mulțumit că atunci nu a făcut alegerea nepotrivită. De-ar fi s-o ia de la început? ”Tot ceasornicar m-aș face!”, răspunde fără ezitare.

Ce îl sperie?

”Am o supărare, mai bine zis. Nu se mai găsesc persoane care să îmbrățișeze cu pasiune această meserie. Doi ani aproape am încercat să caut să angajez pe cineva. Cu unii, am făcut ucenicia și apoi au plecat. Nu risc eu, ci România! De trei ani are în atelier o persoană hipoacuzică și, din pasiune pentru ceasuri, a venit și unul dintre tenorii Operei din Iași, să învețe. Școli de ceasornicari sunt în Elveția, nu în România. Cinci luni de școlarizare înseamnă aproximativ 12 000 Euro. Însă e o investiție inutilă dacă nu îți place tot ce înseamnă această meserie…”

 

De-a lungul timpului, i s-a confirmat în repetate rânduri că a avut de pierdut pentru că nu a ales să fie reprezentantul unui brand, ci ceasornicar independent, mai ales atunci când e nevoit să comande piese la anumite reprezentanțe. În proporție de 80%, business-ul se susține pe comenzile primite din țară. Îl recomandă măiestria, devotamentul și grija acordate fiecărei lucrări în parte, indiferent de valoare. Primește multe comenzi din online, motiv pentru care pe aproape 80% dintre clienți nu i-a văzut niciodată.

”Clienții sunt pretențioși. E și normal. Am momente când mă trezesc în noapte și mă gândesc la lucrările pe care le am de executat. Sunt oameni care chiar își iubesc ceasurile. Le analizează în detaliu după ce le primesc de la mine. Vă dați seama cum ar fi să-l primească altfel decât l-a trimis? E principala rațiune pentru care am decis, de ani buni, să fotografiem pe toate fețele fiecare ceas atunci când îl primim în atelier, după lucrare și chiar în timpul reparației.”, ne mărturisește.

Tehnologia în domeniu avansează. Utilajele fac diferența, spune dl Rotariu, iar amenajarea unui atelier de ceasornicărie se face cu cel puțin 100 000 euro. Aprovizionarea o face doar de la firme consacrate din Europa și SUA. În atelierul din str. N. Iorga, nr. 12 A au ajuns ceasuri de toate tipurile în timp. Cea mai scumpă piesă? Un ceas Roger Dubuis tourbillon în valoare de 195 000 euro.

”Mașinile fac același lucru, dar șlefuirea înseamnă pricepere.”

 

Mulțumirea clientului e cea mai de preț satisfacție pentru că îi confirmă că face ceea ce trebuie. Nu există mulți ceasornicari în Iași. Din orgoliu, nu au reușit să fondeze o breaslă a lor. Să vă spun de ce cred eu că e din orgoliu? Când mi-am început demersurile de a afla cine e cel mai priceput ceasornicar din Iași, am intrat într-unul dintre atelierele din centrul Iașului și l-am întrebat pe ”meșter”. S-a uitat lung la mine, pe deasupra lentilelor groase de ochelari și mi-a răspuns, cu un zâmbet șiret și jumătate de glas: ”n-aș putea să vă spun acum. Reveniți săptămâna viitoare”. N-a mai fost nevoie, întucât în zilele următoare stăteam deja de vorbă cu dl Rotariu, meșterul în ai cărui ochi blânzi cu care răspunde la fiecare curiozitate de-a mea se citește pasiunea, dar și modestia. ”E un adevăr care nu face cinste, însă ceasornicarii sunt foarte egoiști”, au fost cuvintele care mi-au confirmat supozițiile.

Insociety.ro: Nu credeți că sunteți un meșter pe cale de dispariție?

”Refuzam să cred. M-am convins în momentul în care mi-am dat seama cât e de greu să găsesc pe cineva care să urmeze această meserie și am început să simt treptat că da, așa e.”, conchide Adrian Rotariu, ceasornicar.

 

 

Sursa foto: ceasornicărie.ro

Vă invităm să-i urmăriți activitatea domnului Rotariu și pe https://www.facebook.com/ceasornicarie.ro/?fref=ts sau  http://ceasornicarie.ro/

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *