Sandu Bantaș, despre jazz și alte povești frumoase…

Galeriile Anticariat Grumăzescu conturează în ființa mea o oază de înalte trări spirituale. De jur împrejur e o adevărată istorie a culturii românești și mondiale, fluvii de cunoaștere înmănuncheate într-un ocean de iubire pentru cuvântul scris, opere de artă, unicate, obiecte decorative din bronz sau argint, discuri de vinil, toate sub atenta supraveghere a unor personaje de poveste: pisicile aristocrate.

 

 

 

 

Sursa foto: https://www.facebook.com/AnticariatGrumazescu/

În această ambianță e o adevărată bucurie să vorbești despre jazz.

Despre Sandu Bantaș se va scrie probabil mult mai mult și mai bine peste niște ani, când, mânat de dorința imensă de a cânta cât mai bine jazz, va reuși să fie considerat o personalitate a muzicii de jazz. Până atunci, cu pași mici, dar siguri, pășim împreună pentru câteva rânduri în explorarea câtorva idei despre viață, muzică și frumos alături de cel care, de curând, a adus la Iași Premiul pentru Cea mai bună voce masculină la International Youth Jazz Competition de la Târgu Mureș, ediția 2017.

Aș aprecia că Sandu nu este un tânăr exuberant și nici unul superficial care să se arunce în răspunsuri fără esență. Își caută cuvintele, oftează, râde, alteori ridică sprâncenele întrebător, ca mai apoi să vorbească liniștit, calm, ca un adevărat profesionist. Îl incurcă puțin identificarea în timp real a sensului corect în limba română a unor cuvinte mai elevate, dar este sincer și întreabă ușor copilăresc dacă e bine cum a spus. Îți pică drag la inimă tocmai datorită acestei purități pe care rar o mai întâlnești la tinerii zilelor noastre.

Sandu Bantaș este din Chișinău, Republica Moldova, studiază Compoziție Jazz și Muzică Ușoară la Universitatea Națională de Arte George Enescu din Iași, la clasa prof.univ.dr. Romeo Cozma și lect.univ.dr. Dan Spînu, provine dintr-o familie cu cel puțin patru generații de muzicieni și, ca mai toți cei de peste Prut care vin să studieze la noi, este bine pregătit, dar mai ales conștient că are multe de învățat.

Este solist vocal al formațiilor Razzmatazz și Pata de Ceai, membru în Corul Aletheia, colaborează cu Moldova National Youth Orchestra din Chișinău și pe lângă premiul de la Tg. Mureș mai are în palmares Premiul I, Cel mai bun Solist Vocal la Concursul Debutanților în Jazz, Jazz Napocensis, Cluj-Napoca, România, Premiul Juriului la Sibiu Jazz Festival Competition, Sibiu, România, Best Stage Presence la International Student Jazz Festival, Târgu Mureș, România și altele.

Despre Festivalul de Jazz de la Tg Mureș, Sandu spune că ar fi ca o școală de jazz, un schimb de experiență între școlile de jazz din România și Ungaria, cu momente de întâlnire cu nume mari de jazz din Europa precum pianistul Peter Sarik sau chitaristul István Gyárfás, dar și din România. Premiul obținut îl imparte cu toată bucuria cu pianistul Fabio Netcă, student la aceeași instituție, cel care l-a însoțit în călătoria muzicală din care s-au întors învingători.

Improvizația în jazz este esențială pentru Sandu și, pentru ca aceasta să fie cât mai autentică, folosește ca sursă de inspirație Omul. Relațiile dintre oameni îl preocupă în mod profund și de aceea fiecare text al pieselor pe care le cântă este analizat sub toate aspectele, de la conținut, mesaj, filosofie până la elemente de limbaj exclusiv muzical precum ritmul, frazarea, atacul sunetelor etc.

Așteptăm confirmarea internațională și apariții în reviste de specialitate din toată lumea!

Pentru audiție accesați linkul de mai jos:

 

Fiecare articol al www.insociety.ro este muncit. Respectăm munca fiecăruia și drepturile de autor. De aceea, credem în regulile fair-play-ului. Dacă nu avem încheiat un acord scris în care să specificăm explicit forma de colaborare, vă dăm posibilitatea de a prelua din articolele noastre în limita a maxim 500 de caractere , cu următoarele obligații:
1) specificați în articolul dumneavoastră sursa clar și concis;
2) inserați linkul articolului nostru și faceți trimitere vizibil către acesta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *