Călător fără frontiere: ”Ce a început atunci ca o nebunie a continuat ca o febrã și persistã ca o dependență.”

Privind acum înapoi, cred cã ce am făcut eu a fost nebunesc. Am plecat la drum pe jos, fãrã niciun fel de pregătire, fără antrenament, fãrã sã vorbesc mãcar douã cuvinte în spaniolã. Tot ce aveam nevoie la momentul respectiv erau rãspunsuri și aveam sã le aflu în curând. Ce a urmat, pot spune cã a fost cea mai frumoasã experiențã din viața mea.”, afirmă Ioan, amintindu-și momentul în care a decis că e timpul să schimbe ceva în viața anostă pe care simțea că o trăia.

Povestea lui Ioan e diferită. Nu mi-am închipuit vreodată că un documentar ți-ar putea schimba viața. Sau cum un documentar văzut la momentul potrivit poate să-ți facă viața un documentar. Poate acesta e motivul pentru care povestea lui Ioan este diferită. La 23 de ani, Ioan Vîlcu se-mparte între cursurile Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, student fiind în anul I, și călătoriile prin care ajunge în locuri de care puțini dintre noi au habar. Nu știe cum ar trebui să se descrie cu exactitate și pune acest fapt pe alegerea pe care a trebui să o facă între realitatea subiectivă și proiecția ideologică.

” Drumul reprezintã pentru mine libertate, liniște, pace interioarã, ocazia de a fi cu mine însumi în fața lumii.”, spune Ioan Vîlcu.

Ioan nu e un simplu pasionat de călătorii, iar de acest fapt ne vom convinge din interviul pe care ni l-a acordat cu atâta îngăduință.

 

Insociety.ro:  Știu că ești o persoană foarte activă, dar ce ne poți spune despre plăcerile tale de zi cu zi?

Ioan Vîlcu: Ce îmi place!? Îmi place sã cred cã privind în urmă peste ani, nu o sã îmi parã rău pentru nimic. Și cu ideea asta în minte, folosesc fiecare oportunitate oferitã pentru a cãlãtori. Cãlãtoresc peste tot, oriunde, oricând. Nu mereu este ușor, și nu mereu vine fãrã sacrificii. Dar pasiunea pentru a vedea locuri noi e mai mare decât impedimentele materiale și fizice și sper sã rãmânã la fel în continuare. Drumul reprezintã pentru mine libertate, liniște, pace interioarã, ocazia de a fi cu mine însumi în fața lumii.

 

Insociety.ro: Ți-a plăcut dintotdeauna să călătorești sau ți-ai dat seama mai târziu că e o eliberare să descoperi locuri noi?

 Ioan Vîlcu: Ciudat este că nu am fost mereu așa. Bula mea de confort, bine definitã, s-a destrãmat încet- încet, cu ceva timp în urmã, când, în urma unor probleme personale, am decis sã încep sã cãlãtoresc. Totul a început într-o seară când, trãind o viațã anostã și plictisitoare, mã uitam pe National Geographic la un documentar despre El Camino de Santiago. Rreportajul Acela m-a entuziasmat atât de tare, încât a doua zi dimineața eram în magazin, cumpãrându-mi echipament de cãlãtorie. El Camino de Santiago- The Way of St. James sau Drumul Sfântului Iacob-  e un traseu turistic, patrimoniu Unesco, considerat a fi drumul făcut de Apostolul Iacob  în misiunea sa de a creștina Spania de astãzi. Traseul pleacã dintr-un sat micuț din Pirineii francezi și continuã peste munți și vãi. Sunt  aproxomativ 780 de km până la Santiago de Compostella, un oraș din vestul Spaniei, unde se presupune cã a fost îngropat Sfântul Iacob și încã 200 km până la Atlantic. 

Privind acum înapoi, cred cã ce am făcut eu a fost nebunesc. Am plecat la drum pe jos, fãrã nici un fel de pregătire, fără antrenament, fãrã sã vorbesc mãcar douã cuvinte în spaniolã. Tot ce aveam nevoie la momentul respectiv erau rãspunsuri și aveam sã le aflu în curând. Ce a urmat, pot spune cã a fost cea mai frumoasã experiențã din viața mea. 33 de zile au zburat pe lângã mine, în ritmul durerilor, bãtãturilor, peisajelor, prieteniilor închegate și fricilor lãsate în urmã. În curând aveam sã descopãr cu uimire cât de important e un scop comun. Nu trecuserã nici patru zile pe drum când, din pură întâmplare, la o mânãstire catolicã unde ne cazasem peste noapte, 7 persoane din 7 țãri diferite, de 7 vârste diferite, au decis sã formeze un ciudat grup vorbitor de o englezã mai mult sau mai puțin stâlcitã, care avea sã traverseze Spania de Nord  la pas, de parcã ne-am fi cunoscut de o viațã. Ei au fost familia mea pe tot parcursul cãlãtoriei și, în ciuda diferențelor etnice, religioase, sociale, naționale, am fost mai apropiați ca orice familie, fãrã sã ne dăm seama când kilometri rãmâneau în urma noastrã împreunã cu amitiri frumoase. Combinația asta de extenuare fizicã, liniște și detașare de tehnologie și cotidian, a reușit în scurt timp sã mã facã sã mã îndrãgostesc de arta de a cãlãtori.

 

Insociety.ro: Să fie acesta motivul care ți-a declanșat pasiunea?

 Ioan Vîlcu: În mod clar! A trecut ceva timp de la acea cãlãtorie, dar atât de marcat am rãmas de ea, încât nu mai pot sta în casã mai mult de câteva sãptãmâni fãrã sã ies undeva sã mã plimb. Și astfel am început sã vizitez România. În scurt timp am adunat în jurul meu și alți doritori de aventurã. Avem un grup de aproximativ 20 de personae. Periodic mergem pe munți românești, în cãutare de emoții și necunoscut. Ce a început atunci ca o nebunie a continuat ca o febrã și persistã ca o dependențã.

 

Insociety.ro: Ce ți-ai propus să faci în viitorul apropiat?

 Ioan Vîlcu: Mi-am propus sã încerc mereu sã conving pe cei din jurul meu sã înceapă sã cãlãtoreascã. Cum am mai spus, nu e mereu ușor. Dar, de multe ori, acestea sunt pretexte care ne faciliteazã fricile de a ieși din spațiul de confort. Momentan, încerc sã organizez o traversare a României de la Nord la Sud, pe parcursul cãreia intenționez sã scriu o carte sau mãcar câteva pagini prin care sã conving și alți tineri, dar și pe cei din generațiile urmãtoare, sã caute în ei curajul de a sparge bula lor de confort, de a scăpa de plictisul cotidian și de a descoperi frumusețile pe care natura și înaintașii ni le-au dat,  cel puțin din țara în care locuim.

 

Insociety.ro: Ce le-ai transmite celor care citesc aceste rânduri?

Ioan Vîlcu: Oricât de comod ar fi spațiul de confort, nimic nu se comparã cu un vârf de munte într-o searã caldã de varã sau cu un drum șerpuit în fața picioarelor tale, în lumina caldã a rãsãritului. Acolo, unde nebunia se îmbinã cu fantezia și unde curiozitatea se lasã dusã de valuri spre necunoscut, vã garantez cu toată puterea cã vã veți gãsi pe voi înșivã. Pentru mine, cãlãtoria a devenit o dependențã, un mod de viațã și, nu în ultimul rând, un scop în sine.

 

sursa foto: galerie foto personală Ioan Vîlcu

Fiecare articol al www.insociety.ro este muncit. Respectăm munca fiecăruia și drepturile de autor. De aceea, credem în regulile fair-play-ului. Dacă nu avem încheiat un acord scris în care să specificăm explicit forma de colaborare, vă dăm posibilitatea de a prelua din articolele noastre în limita a maxim 500 de caractere , cu următoarele obligații:
1) specificați în articolul dumneavoastră sursa clar și concis;
2) inserați linkul articolului nostru și faceți trimitere vizibil către acesta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *