Cum a început totul? Cu gândul la Iași…

Întâlnim oameni și povești care pot fi repere, motivații, inspirație pentru oricare dintre noi. Prea multă non-valoare promovată pentru o generație aflată într-o derivă continuă, cred că a fost gândul care m-a impulsionat să pornesc proiectul InSociety, revista prin care ne propunem să aducem în evidență tot ceea are mai frumos comunitatea ieșeană. Cred în colaboratorii InSociety. Fiecare are, pe lângă experiența și calitățile care îi califică în domeniile în care activează, o poveste, un crez și convingerea că împreună putem da Iașului acel loc în care-și dau întâlnire, indiferent de oră, ieșenii și nu numai. Momentan, în online. Pe termen lung, InSociety se dorește a fi răsfoită în cele mai importante orașe din țară.

Debutăm astăzi, pe 20 Martie, zi în care, întâmplător sau nu, este Ziua Internațională a Fericirii. Sper ca prin articolele noastre să punem un zâmbet sincer pe chipurile voastre, de fiecare dată când ne citiți. Iașul e un univers pe care e păcat să nu-l exploatezi în așa manieră încât să stârnești în sufletul celor care nu l-au vizitat încă, dorința de a-l cunoaște la pas pentru locurile, oamenii, evenimentele și istoria care încă mai are file ce se cer scrise…

 

Redactor-șef, Alexandra Gugiuman

Author